Sari la conținut
Accafe
Cotidian

Modificări în noțiunea de „dobândă” în Moldova din 2024

Alina Bublițchi 1 min

Cotidian: Noutăți fiscale și contabile din Republica Moldova, publicate zilnic: termene, modificări legislative și precizări ale autorităților.

Cuprins

Din: 05.01.2024

La bază: LP212 din 20.07.23, MO297-301/10.08.23 art. 514; în vigoare 01.01.24

Pînă la 31.12.2023

Din 01.01.2024

Comentarii

Dobîndă, venit sub formă de dobîndă – orice venit obţinut conform creanţelor de orice fel (indiferent de modul întocmirii), inclusiv veniturile de pe depunerile băneşti, veniturile obţinute în baza unui contract de leasing financiar. (art. 12, pct. 7) din CF)

Dobândă, venit sub formă de dobândă – orice venit obţinut din creanţe de orice fel (indiferent de modul întocmirii), inclusiv veniturile de pe depunerile bănești, veniturile obținute în baza unui contract de leasing financiar și, în special, veniturile obținute din valori mobiliare de stat, titluri de creanță sau obligațiuni, inclusiv sconturi, discounturi, primele și premiile legate de asemenea valori, titluri și obligațiuni. (art. 12, pct. 7) din CF)

A fost modificată noțiunea de „dobândă”, prin extinderea tipurilor de instrumente financiare care pot genera venituri sub formă de dobândă, cum ar fi: valori mobiliare de stat, titluri de creanță sau obligațiuni, inclusiv sconturi, discount-uri, primele și premiile legate de asemenea valori, titluri și obligațiuni.